Ai instalat, cu mai mulți ani în urmă, o pardoseală de lemn și acum constați că și-a pierdut strălucirea? Ai schimbat așezarea mobilierului în casă și acum sunt numai zgârieturi pe parchet? Sau sub ghivecele cu plante de cameră s-a format pe pardoseală, în timp, o pată mare și urâtă? Este clar, ai de-a face cu o formă de uzură a parchetului și a venit momentul să-l rașchetezi!

Pentru început, să vedem care sunt factorii care contribuie, mai mult sau mai puțin, la uzura pardoselii de lemn?

Putem vorbi despre uzura mecanică, chimică, uzura cauzată de variațiile de umiditate și cea  generată de îmbătrânirea lemnului.

Uzura mecanică este cea care solicită pardoseala la impact (spre exemplu, accidental îți scapă diferite obiecte din mană – vaza de cristal, fierul de călcat etc.) sau la frecarea cu obiecte contondente (pietricele sau nisip colectat pe pantof,  scaunele de la masă sau de la birou, mobilier ușor etc.)

Uzura chimică apare în cazul în care pe pardoseală ajung lichide sau alimente aflate la diferite temperaturi, ori atunci când cu noi locuiesc diferite animale care vor să-și …marcheze teritoriul!

În alte situații, parchetul se uzează din cauza variațiilor de umiditate; fie atunci când, pentru întreținerea lui, s-a folosit apă în exces, fie este vorba de umiditatea existentă în atmosferă – perioade ploioase care alternează cu cele foarte calde. Da, este adevărat, deși este vorba de fenomene naturale care se petrec în exteriorul imobilului, efectul este resimțit și în interior: spre exemplu, uscăciunea din timpul iernii (când umiditatea atmosferică scade foarte mult), care este urmată de creșterea umidității în timpul primăverii.

Și nu în ultimul rând, uzura este cauzată de îmbătrânirea lemnului; ca orice material, și lemnul poate îmbătrâni. În contact cu oxigenul și alte elemente chimice din aer, parchetul, în timp, începe să putrezească! Evident, acest lucru se va întâmpla după zeci de ani!

Cum știi că a venit momentul rașchetării?

Să presupunem că ne-am mutat într-un spațiu – casă ori birou – în care este montat parchet. Ne place acest lucru, pentru că lemnul va da întotdeauna spațiului acea notă de intimitate și căldură care te face să te simți bine. Dar după câțiva ani, observăm că luciul pardoselii este spart de ușoare zgârieturi amestecate cu altele mai pronunțate, vedem că, deși nuanțele specifice lemnului au rămas, ele s-au estompat și, în plus, au apărut pe ici-colo ușoare rosturi între lamelele pardoselii.

Dacă vrei să știi mai multe despre rosturi, citește articolul MAV: DE CE APAR GOLURI ÎNTRE LAMELELE PARCHETULUI?

 

Ce s-a întâmplat, în timp, cu pardoseala, pentru că noi am avut grijă să nu o degradăm?

În procesul de producție sau în cel de instalare, pardoseala de lemn trebuie acoperită cu un finisaj  (baiț, lac, ulei sau ceară), tocmai pentru a proteja cât mai mult lemnul de uzură, dar și pentru a  conferi pardoselii un luciu uniform. În timp, sub acțiunea luminii și a altor factori (vezi mai sus), finisajul se degradează. Odată cu amplificarea acestui fenomen, degradarea se transmite către lemn. Cu cât timpul trece și lemnul este direct influențat de uzură, cu atât degradarea este mai pronunțată.

Odată ce constatăm semne ale degradării parchetului sau dacă nu ne mai place estetica sa, putem decide singuri (fără să fie nevoie de un ochi avizat), că este cazul să rașchetăm; practic, prin rașchetare, refacem finisajul pardoselei din lemn.

Avantajele rașchetării

  1. Durabilitate crescută a pardoselii, dată de finisajul refăcut. Deși odată cu rașchetarea,  grosimea lemnului din stratul rașchetabil scade, totuși refacerea finisajului readuce prospețimea, căldura lemnului și creste durabilitatea lemnului prin stratul de protecție. Eficiența va crește, dacă raportăm durabilitatea la timpul până la următoarea rașchetare. Totodată, durabilitatea pardoselii va crește dacă folosim materiale de finisaj mai durabile (atenție, mai durabil nu înseamnă și mai ieftin!).
  2. Valoare crescută a casei. Odata cu rașchetarea, valoarea unei case crește datorită esteticii.
  3. Standard de viață mai ridicat. Cum întotdeauna pardoseala de lemn a fost prezentă în casele care au o valoare mai ridicată, refacerea finisajului presupune și mentinerea unui standard de viață mai ridicat pentru proprietari.
  4. Întreținere ușoară. Întreținerea casei va fi mai ușoară, nemaifiind nevoie să se insiste în curățarea  zonelor  în care lemnul este murdar sau finisajul prezintă pete.
  5. Sănătate. Cei care locuiesc într-o locuință cu pardoseala refăcută sunt mult mai sănătoși,  pentru că microorganismele nu au acces la porii lemnului, iar prin curățare, îndepărtarea lor se face mai ușor.
Din punct de vedere al efortului depus, ce presupune rașchetarea?

În primul rând, îți recomandăm să apelezi la o firmă – nu la liber-profesioniști, nu la vecini binevoitori etc.; o firmă care are experiență și care prezintă siguranță (sediu fix, apartenență la o asociație profesională, este agreată de alte firme cu istorie în acest domeniu,  membrii firmei au  participat  la cursuri  de pregătire, cei care rașchetează nu fac acest lucru ca hobby sau între alte obiecte de activitate /ocupații, reprezentantul firmei cu care stai de vorbă are un comportament și o înfățișare decente, are un discurs coerent, ai certitudinea că îl poți lăsa nesupravegheat  în casă etc.)

In al doilea rând, trebuie să te aștepți ca această operație să se desfășoare pe parcursul mai multor zile.

În al treilea rând, trebuie să știi că suprafața ce va fi rașchetată trebuie să fie liberă de mobilă. Dacă aceasta este atât de voluminoasă încât nu poți să o scoți din cameră, trebuie să te aștepți la un timp de lucru aproape dublu și la creșteri de preț corespunzătoare.

În al patrulea rând, să nu crezi că această operație va fi total lipsită de praf.  Deși pe plan mondial se duce o luptă teribilă de reducere a particulelor de praf emise, până acum, indiferent de performanțele producătorilor de echipamente de rașchetat și de profesionalismul echipelor executante, nu s-a putut elimina total cantitatea de praf.

În al cincilea rând, procedeul de rașchetare, deși clasic, presupune o anumită tehnologie și un anumit efort. Din acest punct de vedere, prețurile firmelor diferă atât între ele, cât și față de cele practicate de liber profesioniști. Pentru a putea face o comparație corectă, întrebați și ce tehnologie se folosește.

Leave a Reply