În postarea anterioară am încercat să explic ce este parchetul masiv și ce este cel stratificat, în dorința de a veni în sprijinul celui care dorește să se decidă asupra achiziționării unuia dintre cele două, în cunoștință de cauză. Ce avantaje ar avea fiecare dintre opțiuni?

Avantaje ale parchetului masiv:

  1. Prin modul de constructie, prin durabilitatea lemnului, prin calitatea finisajului, prin sistemul de instalare, acest tip de pardoseală poate avea o durabilitate care se întinde și până la100 de ani (în Bucuresti au fost semnalate chiar cazuri de raschetare – refinisare a unui parchet vechi de peste 110 ani!!).
  2. Posibilitatea schimbarii finisajului fara frica de a achizitiona un nou parchet. Poate ne dorim un nou finisaj care sa se asorteze cu mobila sau care să corespundă unei mode nou lansate; poate ne-am propus să scăpăm de uzura datorata vremii ori vrem, pur și simplu, schimbarea luciului, schimbarea prelucrarii (antichizare sau revenire la o suprafata naturala) sau schimbarea culorii etc. Se pot face toate aceste schimbări destul de relaxat, intrucat pana la zona de imbinare a lamelelor de parchet putem avea pana la 1 cm grosime. Este adevărat că parchetul masiv ne permite, în timp, mai multe schimbările de finisaj, comparativ cu cel stratificat.
  3. Parchetul masiv are costul cel mai redus dintre toate pardoselile de lemn. Da, nu este o afirmație gratuită! Variatia foarte mare de prețuri datorata esentei de lemn, clasei de calitate a lemnului, dimensiunilor si sistemului de instalare (care poate să mărească durabilitatea pardoselei prin crearea de obstacole impotriva factorilor degradatori) îl determină de multe ori pe cumparator sa renunte la acest tip de parchet, considerând că efortul financiar este prea ridicat. Ei bine, împărțiți suma totală de achizitionare si de instalare la numarul de ani pomenit mai sus si o sa aveti surpriza ca, în ciuda investitiei initiale care este considerata cea mai mare, rezultatul să fie cel mai mic.

 

Avantantaje ale parchetului stratificat:

  1. Fie că parchetul este triplu stratificat (format din trei straturi) fie ca este dublu stratificat (format din două straturi), principalul său atu este stabilitatea dimensionala. În exploatare, de-a lungul anilor, sunt situatii in care parchetul poate fi supus la variatii bruste de umiditate. Aceasta variatie brusca este resimtita de lemnul parchetului care se deformeaza. Pentru minimizarea deformarii,  producatorii de parchet au decis inventarea acestui produs.
  2. Prin constructie fiind mai subtire decât parchetul masiv, deci cu un coficient  de transfer termic mai ridicat, parchetul stratificat a devenit principala alegere pentru spațiile cu încălzire prin pardoseală.
  3. Desi grosimea stratului de uzură il face oarecum mai puțin atractiv in ceea ce priveste durabilitatea (in ciuda faptului ca unii producatori il recomanda a avea o durabilitate mai mare de 25 de ani), datorita sortării lemnului și produsului vandut gata finisat, aceasta pardoseala este preferată de multi arhitecți /designeri sau clienți, considerând-o mai apropiată de exigențele proiecției de design interior pe care și-au stabilit-o.
  4. Fiind o pardoseală deja prefinisată (gata lacuită sau gata uleiată), efortul depus de proprietar/constructor pentru punerea in opera este mai scăzut, timpul de instalare este redus iar deranjul produs de un santier este mai mic. In plus, modul sau de constructie il face ideal atât pentru o instalare fixa pe suport, la fel ca si pardoseala masiva, cât și pentru una nerigidizata de suport sau flotanta.
  5. Costul de achizitionare si instalare este mai redus. Desi pretul parchetului stratificat este de multe ori peste pretul parchetului masiv, totusi datorita costurilor legate de finisaj si instalare, pretul final al parchetului stratificat este mai mic in comparație cu celălalt.

 

Ing. Viorel Moruzi

Leave a Reply