• De ce vikingii, acum 1300 de ani, își făceau corăbiile din lemn de stejar și nu foloseau și alte specii de lemn?
• Pe de altă parte, cum se face că vânzătorii și montatorii de parchet din stejar ne avertizează asupra riscului umidității asupra pardoselii de stejar? Ne spun mereu că, dacă nu instalăm parchetul după o anumită metodologie (care presupune acomodarea pardoselii la mediul în care urmează să fie instalată și respectarea unui nivel de umiditate în suportul pe care urmează să fie montată), lemnul absoarbe umiditate și riscăm să se degradeze parchetul?
• De ce atât coca corăbiilor, cât și pardoseala acestora, nu se umflau și nu luau apă, deși erau permanent în contact cu apa și cu soarele, în timp ce parchetul nostru trebuie să fie ferit de umiditate sau de variații bruște de umiditate?
• Nu este vorba de același lemn de stejar?

Ba da! Răspunsul, pe scurt, este:  din cauza relației dintre umiditate și structura lemnului. De fapt, totul se reduce la modul în care umiditatea intră în structura lemnului și, ca efect, lemnul își schimbă forma.

Unele specii de arbori absorb cantități mai mari de umiditate și se deformează mai mult, altele mai puțin.  Absorbția apei are o limita superioară și una inferioară; adică fiecare specie  de lemn  poate absorbi o cantitate limitată de umiditate.  Peste această valoare, chiar dacă umiditatea înconjurătoare lemnului crește, lemnul nu o  va mai putea absorbi.

Să facem un experiment:

1. Luăm o scândură de lemn și o  scufundăm în apa câteva zile. Ea va absorbi apa până la un punct de saturație, peste care nu mai poate trece. Odată cu absorbția apei,  scândura se va deforma – i se va mări volumului până la o limită, se va încovoia și se va torsiona. 
2. Scoatem scândura din apă și o băgăm într-un cuptor de uscare (pentru a scoate apa din ea), unde o lăsăm câteva zile. Vom observa ca volumul scândurii va fi mai mic decât la începutul primului experiment. Vom mai observa că umiditatea scândurii nu poate ajunge la zero, indiferent de ce se întâmplă în cuptor; mai mult, de la o anumită valoare a umidității din scândură, aceasta nu-și mai schimba vizibil volumul.

Așadar, ce concluzie tragem?

Scândura a preluat umiditatea mediului (a apei) și a absorbit  umiditatea până când în scândură, umiditatea  a devenit constantă. Pe cale de consecință, și volumul scândurii  a urmat aceeași cale: s-a deformat până la un punct.  

Dacă, însă, aceeași scândura este introdusă într-un alt mediu, cu alte caracteristici  particulare ale umidității, lemnul deasemenea va absorbi/evacua atâta umiditate cât are nevoie pentru a ajunge la un echilibru. La fel și volumul lemnului. Specialiștii numesc această stare ”Umiditate relativă de echilibru a lemnului” 

Deci lemnul ajunge la o valoare relativă de echilibru pentru fiecare tip de mediu. Sau, la valori diferite de umiditate a mediului,  vom avea diferite valori relative de echilibru ale lemnului. Ca efect, de câte ori vom schimba umiditatea mediului, lemnul va avea  o dimensiune particulara. 

Cu alte cuvinte, indiferent cum tratăm lemnul industrial în procesul de producție (uscare, aburire, termotratare etc.), pardoseala de lemn își va găsi întotdeauna starea de echilibru în mediul in care noi o așezăm. Dacă acest mediu va fi mai umed decât mediul în care a fost prelucrată, atunci va absorbi umiditate și volumul ei va crește; dacă mediul va fi mai uscat, atunci volumul pardoselii va scădea.

Iată de ce nu există contradicție între stejarul corăbiei și stejarul pardoselii de lemn. În ambele situații, lemnul își mărește volumul și apoi rămâne constant, conform mediului unde a fost introdus. În apă, lemnul își găsește starea de echilibru și nu apar deformări.  Dacă scot corabia pe uscat, atunci dimensiunile lemnului se schimbă pentru că și mediul are alte valori.

În cazul pardoselii de lemn, dacă nu respect metodologia de instalare a parchetului și îl aduc în contact cu umezeala – fie atmosferică, fie cea provenită din suportul insuficient uscat – atunci el își va mări volumul întâi deformându-se, apoi umflându-se.

La noi în casă, indiferent dacă avem sau nu o atmosferă controlată, în decursul celor câteva decenii de exploatare a pardoselii de lemn, mediul își modifică umiditatea. Deci și volumul parchetului se va modifica. Dacă pardoseala nu este suficient de stabilă (adică variația de volum să fie suficient de mică), atunci la variații mici de umiditate, pardoseala se va deforma – pe lățime și lungime, pe înălțime, se încovoaie și se torsionează. În consecință, trebuie să o rașchetăm mai repede, micșorând astfel durabilitatea (vezi articolul „Tot ce ai nevoie să știi despre rașchetarea parchetului!”). 

Dacă locuința este aproape de un lac iar geamurile dinspre lac sunt mari, atunci cu siguranță vom avea un mediu cu umiditate schimbătoare, motiv pentru care pardoseala de lemn trebuie să aibă niște valori ridicate de stabilitate a lemnului. În caz contrar, pardoseala poate avea degradări și defecte locale sau generale, fiind nevoie de reparații dese, de înlocuiri locale, de rașchetări profunde (rașchetări la care grosimea stratului de lemn îndepărtat este mai mare decât în mod normal), deci parchetul va avea o durabilitate mai mică.

Dacă corabia vikingilor fi fost făcută dintr-un material diferit față de stejar (să zicem brad  sau pin), stabilitatea dimensională a acestor esențe fiind mai mică (conform tabelelor specialiștilor, pinul și bradul au valori de dilatare mai mari), ar fi fost nevoie de reparații mult mai dese; în timpul călătoriilor mai lungi, vikingii ar fi trebuit să le sigileze continuu, pentru ca altfel apa ar fi trecut  printre scânduri și corabia s-ar fi scufundat. Evident că vikingii au ales stejarul după mai multe experiențe cu diferite esențe lemnoase, timp de sute de ani. Deasemenea, au atârnat în cumpănă și alte motive – rezistența mai mare a stejarului la putregai, duritatea sa mai mare, ușurința procurării, ușurință în execuție.  Odată însă ce corabia era scoasă pe mal pentru curățare, lemnul corăbiei se contracta și apăreau spații intre scânduri. Imediat după curățare, vasul era lăsat la apă, lemnul se dilata, apoi prin metode tipice se astupau spațiile rămase și abia după aceea se pleca pe mare.

Conform experimentelor și studiilor făcute de diferite instituții și organizații profesionale, s-au stabilit și se stabilesc  valori pentru indicatorul ”Stabilitate dimensională” specific fiecărui gen și chiar fiecărei specii de arbori. Sunt tabele întregi de valori, care se completează permanent. În mod normal, înaintea achiziționării și instalării unei pardoseli de lemn, ar trebui să se țină seama de aceste valori. La achiziționarea unei pardoseli, este recomandabil să apelați la firme specializate (care au acces la aceste informații).  O specie de lemn este cu atât mai valoroasă cu cât stabilitatea dimensională este mai mare pentru că:

1. acea specie de lemn poate fi folosită pentru pardoseli unde mediul își schimba valoarea umidității des și cu valori importante (demisoluri, bucătării, băi, spații cu încălzire prin pardoseală etc.);
2. acea specie de lemn va avea durată de viață mai mare, pentru că timpul în care se instaurează uzura este mai mare și stratul rașchetabil este normal;
3. acea specie de lemn vă va asigura un parchet (pardoseala de lemn) care-și va păstra mai mult timp aceeași estetică de la finalizarea instalării.